Reacția lui Ponta la provocările premierului Viktor Orban din ultimele zile: mi-a făcut un compliment când a zis că până în 2012 s-a înțeles foarte bine cu România

Reacția lui Ponta la provocările premierului Viktor Orban din ultimele zile: mi-a făcut un compliment când a zis că până în 2012 s-a înțeles foarte bine cu România
Publicat: 27/07/2015, 23:14

Prezent într-o emisiune la Antena 3, luni seară, Victor Ponta a fost întrebat de moderator cum comentează manifestările premierului ungar, Viktor Orban, care a participat la un eveniment politic în România și, în acest context, premierul român a afirmat că a apreciat favorabil, în ceea ce-l privește, declarațiile omologului său de la Budapesta.

„Domnul Viktor Orban mi-a făcut un compliment, mi-a zis că până în 2012 se înțelegea foarte bine cu Guvernul din România și din 2012, nu. Eu am luat-o ca un compliment, pentru că mie mi se pare că atitudinile domniei-sale, nu ca prim-ministru – dacă am vreo problemă ca prim-ministru, discutăm noi – ci ca lider politic sunt atitudini jignitoare la adresa României și atitudini inacceptabile din punct de vedere politic între două țări vecine și prietene”, a spus Ponta.

El a precizat că nu vrea să răspundă la provocări și să „pună gaz pe foc”, dar consideră că premierul ungar are un comportament „nu doar ofensator, ci și provocator”.

Victor Ponta a afirmat că cetățenii României nu vor mai accepta un guvern cu care Viktor Orban să se înțeleagă bine.

Premierul român a amintit că și el a fost în Ungaria, la o reuniune politică, dar și-a arătat respect față de vecinii României.

El consideră că premierul Ungariei are asemenea manifestări pentru că sunt politicieni români cu care acesta este coleg în Partidul Popular European care îl laudă.

„Doamna Macovei și domnul Laszlo Tokes sunt cei care îi cântă în strună lui Orban, dar mai există și alți cetățeni. Întrebați-l pe Blaga ce crede, că înțeleg că guvernul dinainte de 2012 îi plăcea domnului Orban”, a mai spus Ponta.

Șeful Executivului a explicat că Ministerul Afacerilor Externe a reacționat pentru că „așa trebuie”.

Promovarea de către premierul ungar, Viktor Orban, a simbolurilor Ungariei Mari și ale Ținutului Secuiesc, la doar o zi după ce s-a pronunțat pentru „relații eficiente” româno-ungare, este complet inacceptabilă, a transmis MAE.

„Din păcate, la numai o zi după ce a făcut apel la pragmatism și s-a pronunțat în favoarea unei relații eficiente româno-ungare, premierul ungar V. Orban a ales să posteze pe contul său de Facebook imagini incluzând simboluri ale Ungariei Mari și ale Ținutului Secuiesc”, se arată într-o reacție a MAE, postată pe Facebook.

MAE mai precizează că „promovarea, personal de către premierul ungar, a acestor simboluri revizioniste, complet inacceptabile și contrare spiritului Tratatului de înțelegere, cooperare și bună vecinătate dintre România și Republica Ungară din 1996, Declarației privind cooperarea și parteneriatul strategic româno-ungar pentru Europa în secolul XXI din 2002 și ordinii constituționale din România”.

Mai mult, ministerul român al Afacerilor Externe mai spune că o astfel de atitudine „nu contribuie nicidecum la eficientizarea relației româno-ungare sau la restabilirea unui climat de încredere, așa cum își propunea, cu numai o zi în urmă, premierul ungar”.

„Atâta vreme cât partea ungară nu dovedește neîndoielnic că este dispusă să respecte parametrii politico-juridici definiți de comun acord de România și Ungaria în documentele sus-menționate, relația bilaterală nu va putea deveni cu adevărat echilibrată și construită pe încredere reciprocă. România – în ce o privește – este deschisă și dorește ca dialogul bilateral să se dezvolte, însă în strictă conformitate cu acești parametri, în beneficiul cetățenilor celor două țări, ca state membre ale UE și Aliați în NATO”, a conchis MAE.

Premierul conservator al Ungariei, Viktor Orban, a postat o serie de fotografii cu simboluri ale așa-numitului „Ținut Secuiesc” și „Ungariei mari”, după ce a participat sâmbătă la Universitatea de Vară „Tusványos” de la Băile Tușnad. Printre imaginile difuzate de Viktor Orban din zona vizitată sunt unele cu insigne metalice și de lemn ale „Ungariei mari” și ale așa-numitului „Ținut Secuiesc”.

Fotografiile postate de pagina de Facebook a lui Viktor Orban includ fotografii care prezintă simboluri istorice, declară șeful biroului de presă al cabinetului premierului ungur, într-un răspuns la criticile care i-au fost aduse de România în weekend, relatează MTI.

Într-una dintre fotografii, făcută la Universitatea Liberă Balvanyos, în centrul României, un vânzător oferă insigne cu o hartă a Ungariei de dinainte de Primul Război Mondial, în timp ce în altă fotografie apare un steag al Ținutului Secuiesc, scrie MTI.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal